Germania își extinde semnificativ prezența militară pe flancul estic al NATO, în contextul tensiunilor de securitate generate de războiul din Ucraina.
Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca au făcut parte dintr-un program internațional dedicat antreprenoriatului și inteligenței artificiale, alături de colegi din alte șase universități europene.
Europarlamentarul PNL îi cere ambasadorului Germaniei la Chişinău, Hubert Knirsch, să nu se atingă de identitatea românească, afirmând că pe ambele maluri ale Prutului sunt români.
Cinci persoane au fost împușcate mortal luni după-amiază în orașul Stade, din nordul Germaniei, a anunțat poliția locală.
Un obiectiv turistic important din Europa va avea, din această vară, taxă de vizitare, după ce timp de peste 140 de ani a putut fi vizitat gratuit.
Marea Britanie, Franţa şi Germania au declarat că sunt pregătite să colaboreze cu Statele Unite şi cu partenerii pentru a contribui la oprirea atacurilor de represalii ale Iranului, scrie AP.
Un accident rutier a avut loc marți după-amiază după ce o ambulanță aflată în misiune, cu pacientă la bord, a fost lovită de un autoturism Mini Cooper condus de o tânără de 23 de ani.
Un cetățean român și unul grec au fost arestați marți în Germania și Grecia, fiind suspectați de tentativă de sabotaj împotriva unor nave militare germane, în cadrul unei anchete coordonate de Eurojust.
Un bărbat de 28 de ani din județul Cluj, urmărit internațional pentru comiterea mai multor infracțiuni, a fost adus în țară din Germania și încarcerat.