Potrivit Reuters, cancelarul Angela Merkel a afirmat că Germania va trebui la un moment dat să urmeze exemplul altor țări europene şi să interzică circulația autovehiculelor diesel.
Fostul antrenor de la CFR Cluj, Vasile Miriuță (48 ani), și-a amintit cum a rămas fără un salariu în perioada când evolua în Germania, la Energie Cottbus.
În Germania sunt permise parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex încă din anul 2001, mariajele persoanelor gay rămânând însă, pană acum, ilegale.
Prin seria ȋntâlnirilor cu liderii celor trei mari puteri occidentale, Preşedintele Iohannis obţine consolidări importante ȋn relaţiile cu Statele Unite, Germania, Franţa. România s-a profilat corect ȋn politica externă şi a câştigat identitate ȋn sistemul occidental.
Vizita lui Klaus Iohannis în Germania are loc în contextul în care în 2017 se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania, dar şi 10 ani de la aderarea ţării noastre la UE.
Începând cu luna octombrie a acestui an, compania aeriană Lufthansa se extinde pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu" Cluj și va începe operarea unei noi rute aeriene către o destinaţie europeană.
"Donald Trump este primul preşedinte postbelic al Americii incult din punct de vedere istoric, strategic şi politic. Este un agent imobiliar lipsit de ȋnţelegerea profundă şi subtilă a istoriei (cel puţin a celei recente), incapabil de calculul şi evaluarea strategică a importanţei şi beneficiilor unui proiect politic, ȋn alţi termeni decȃt cei contabili."
„Avem un uriaş deficit comercial cu Germania, plus că plăteşte mult prea puţin faţă de cât ar trebui în ceea ce priveşte NATO şi armata. Deloc bine pentru SUA. Acestea se vor schimba”, a scris preşedintele american, Donald Trump, marţi, pe Twitter.
Fostul atacant al CFR-ului, Cosmin Tilincă (37 ani), vorbește despre prima aventură europeană a ”feroviarilor”, în Cupa Uefa Intertoto 2005, și dezvăluie planurile sale de viitor.