Unele cheltuieli pentru investiţii în sectoare precum transport, energie şi alte tipuri de infrastuctură, cofinanţate cu fonduri UE, ar putea să nu fie incluse în calculul deficitului bugetar pentru anii 2013 şi 2014, în cazul unor state UE, printre care şi România.
Programul de reabilitare a maternităţilor continuă cu sprijinul Băncii Mondiale, nu al BEI, pentru 2013 fiind în lucru 20 de unităţi, adică o treime din totalul celor 63 cu acest profil, existente la nivel naţional, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Unul dintre cei mai importanţi investitori străini stabiliţi la Cluj în ultimii ani a identificat judeţul vecin pentru o facilitate de producţie din motive logistice.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a fost primit la Beijing de vicepremierul Consiliului de Stat, Li Keqiang, cu care a discutat despre investiţiile chineze de la termocentrala Rovinari şi în parcurile eoliene de la Crucea şi Babadag.
Investiţiile realizate în economie au crescut în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 20%, la 28,89 miliarde lei, după un avans de 19,5% în trimestrul al doilea comparativ cu aprilie-iunie 2011, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).