Numarul copiilor cu parinti plecati la munca in strainatate se ridica la aproximativ 250.000, arata datele culese de Salvati Copiii de la Inspectoratele Scolare, adaugand copiii de varsta anteprescolara si pe cei neinscrisi la scoala sau care au abandonat scoala.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj lansează proiectul educațional "Dreptul meu la imagine”, născut din nevoia de a educa tânăra generație în direcția asumării și gestionării corecte a imaginii în societate.
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, că, la nivelul Ministerului, urmează să fie efectuată o evaluare a programelor școlare pe baza unor chestionare deja lansate în școli, către elevi, profesori și părinți.
Numărul părinţilor care au apelat serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgenţă ( ALOPEDI – 0364 917) în primele şase luni ale acestui an s-a ridicat la nu mai puţin de 5.770, înregistrându-se astfel o creştere cu cca. 45,9 % comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.
Potrivit IRES, studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.011 persoane de 18 ani și peste care au răspuns unui chestionarelor prin metoda CATI, pe 18 și 19 aprilie. Eroarea maximă tolerată a studiului este de 3%.
Serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgență al Spitalului de Copii Cluj-Napoca din subordinea Consiliului Județean Cluj, ALOPEDI 0364 — 917, este din ce în ce mai intens solicitat de părinți.
Copiii cu vârsta sub 5 ani se pot îneca atunci când mănâncă struguri sau alte alimente cu forme similare, iar părinții ar trebui să le taie în jumătate sau sferturi pentru a reduce acest risc.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, că Legea vaccinării este în stadiul avizării, dar și că aceasta prevede că părinții nu vor avea obligația de a-și vaccina copiii, în condițiile în care decizia lor va fi una informată.
Un băiat în vârstă de 11 ani a fost transportat, în comă, la spital după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia.