Principalii reprezentați ai mediului privat și sectorului public au căzut de acord, la Transylvania Green Energy Forum 2025, că energia și transportul sustenabil au nevoie de un cadru legislativ clar și care să ofere predictibilitate.
Prin acest parteneriat, Aeroportul Internațional Cluj și OMV Petrom își reafirmă angajamentul de a susține tranziția energetică și de a adopta soluții sustenabile în sectorul aviației.
Prima zi din 2025 a venit cu accize mai mari la carburanții auto, iar tarifele au crescut miercuri.
Petrom a crescut din nou în dimineața de marţi, 15 octombrie, prețul benzinei și motorinei vândute în stațiile proprii. Aceasta este a șasea scumpire consecutivă în ultimele două săptămâni.
Preţul carburanților este tot mai mare. Precedenta scumpire a avut loc în 5 octombrie, când Petrom a crescut și prețul benzinei și pe cel al motorinei tot cu patru bani pe litru.
ANPC a controlat aproximativ 200 de stații de carburant din reţeaua OMV-Petrom și a închis temporar 11 dintre acestea pentru mai multe nereguli.
Hai să clarificăm un pic că cele două companii de băuturi răcoritoare austriece, Red Bull și Rauch, prima un succes de marketing și a doua un succes de familie, fabrică puțin din portofoliul lor în Austria, marea lor majoritate sunt produse pentru spațiul european în Elveția și Germania.
Rezultatul votului de joi din Consiliul JAI, ține România departe de Spațiul Schengen, Austria fiind cea care şi-a exercitat dreptul de veto. Austriecii însă au dezvoltat afaceri importante în țara noastră, în mai toate domeniile-cheie de activitate care au profituri de miliarde de euro.
Furnizorii de energie atenționează și afirmă că România are nevoie de importuri pentru a trece iarna, dar nu mai are nimeni niciun interes să aducă resurse aici. Şi nici bani.
Petrom, cea mai mare companie de la Bursa de Valori București (BVB) dorește să ofere dividende speciale care asigură un randament de 10%.