Fundașul a confirmat ceea ce era de așteptat, despărțirea de "feroviari" la finalul sezonului.
Puțin peste două luni a rezistat antrenorul în vârstă de 45 de ani pe banca tehnică a formației din Gruia.
Șefii formației din Gruia sunt pregătiți să se despartă de unul dintre oamenii de bază din actuala stagiune.
Sosit la începutul sezonului, fotbalistul în vârstă de 30 de ani nu va mai continua alături de "studenți".
Antrenorul Universității Cluj a explicat ce a stat în spatele deciziei de a se retrage la finalul stagiunii precedente.
Antrenorul Universității Cluj considera că mijlocașul ar fi putut fi unul dintre cei mai importanți oameni din echipă.
Conducătorul formației din Gruia a dezvăluit că ar fi de acord cu despărțirea de tehnician, dacă anumite condiții sunt îndeplinite.
Supărat pe arbitrajele din Superligă, Dan Petrescu susține că ia în considerare plecarea din România.
Cristi Balaj, președintele CFR-ului, crede că antrenorul formației din Gruia va părăsi România în viitorul apropiat.
Dezamăgit de greșelile de arbitraj comise împotriva echipei clujene, dar și de "sistemul" din fotbalul românesc, Radu Constantea se gândește să renunțe la funcție.
Recomandări: