Procurorii DIICOT au destructurat o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală în domeniul achizițiilor intracomunitare. Prejudiciul cauzat este de peste 5 milioane de lei.
Omul de afaceri Vasile Turcu, fost acţionar la FC Dinamo, a fost dus în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde medicii încearcă să îl resusciteze, surse din Poliţie declarând că acesta ar fi încercat să se sinucidă.
Procurorii anchetează, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, folosirea ilegală a unor drone în timpul protestelor din Piaţa Victoriei.
Polițiștii locali au reușit să îi prindă pe tinerii care ar fi vandalizat Crucea de pe Cetățuie, din Cluj-Napoca, în timp ce aceștia încercau o nouă tentativă de a desena pe soclul monumentului.
Poliţiştii atrag atenţia asupra stării tehnice a unor maşini aflate în dotarea IPJ Cluj şi cer înlocuirea lor. Autoturismele nu au cauciucuri de iarnă, ABS, airbag sau servo-direcție, iar sistemul de închidere este stricat.
În perioada 30 noiembrie - 4 decembrie, la nivel național, vor fi mobilizați zilnic peste 23.000 de angajați ai MAI, pentru menținerea unui grad ridicat de siguranță pentru cetățeni.
Un şofer care a parcat neregulamentar a blocat traficul, mai bine de jumătate de oră, pe două străzi intens circulate din centrul Clujului. Poliţiştii avertizează că astfel de fapte constituie infracţiuni şi se pedepesesc penal.
Bodyguarzii însoţesc de joi cursele Fany de Cojocna, iar pasagerii au ajuns să se bată între ei. Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea a două infracțiuni: loviri sau alte violențe și amenințare.
După sancţiunea aplicată, săptămâna trecută, unui bar din Piaţa Gării pentru nerespectarea legii privind fumatul în spaţii publice închise, alte două localuri au ajuns pe "lista neagră" a poliţiştilor locali din Cluj-Napoca.