Social-democraţii acuză Partidul România Unită (PRU) că ''ţinteşte baza politică a TSD şi a PSD'' printr-o campanie adresată celor din baza de date a susţinătorilor lui Victor Ponta de la alegerile prezidenţiale din 2014.
Plecat de la guvernare pe uşa din dos, deposedat de titlul de doctor dobândit prin fraudă, în curs de a fi exclus din barou, trimis în judecată într-un dosar de corupţie şi plasat sub control judiciar în altul, Victor Ponta rămâne, totuşi, un personaj pe care se bat două partide.
Se spune că cel mai fericit antrenor de fotbal ar fi cel căruia i-ar fi imposibil să-şi alcătuiască un aşa-zis „prim 11” pentru că ar avea la dispoziţie mai mult de 11 jucători care ar merita să facă parte dintre titulari. Se pare că pentru un lider de partid o problemă similară nu e tocmai o bucurie.
Grupul consilierilor locali PSD cere dezbatere publică pe marginea proiectului trecerii Cluj Arena din patrimoniul consiliului judeţean în cel al municipiului Cluj-Napoca. Social-democraţii anunţă că susţin acest proiect, dar cer explicaţii.
Opoziţia acuză conducerea Consiliului Judeţean Cluj că intenţionează să taie, pe criterii politice, fonduri destinate drumurilor județene. Reacţia administraţiei judeţene: "PSD vrea circ".
Jurnalistul Rareş Bogdan a reacţionat extrem de dur la afirmaţiile diplomatului american aflat la post în Republica Moldova.
Tot mai multe voci, atât din interiorul, cât şi din afara sistemului politic, vehiculează din ce în ce mai des, în ultima vreme, ipoteza unui guvern al unei noi mari coaliţii PSD-PNL după alegerile din decembrie.
PSD Cluj acuză Consiliului Judeţean Cluj de dezinformare.
Participant la primul său Comitet Executiv Naţional, tânărul şef interimar al social-democraţilor clujeni, Horia Nasra, a primit indicaţiile partidului privind alcătuirea listelor de candidaţi pentru parlament.