Deși se află atât pe lista campioanei, cât și pe cea a vicecampioanei, fundașul susține că nu a discutat cu niciuna dintre cele două formații.
Duelul dintre cele două echipe este cel mai vechi din istoria actualului campionat.
Jocul din capitală va fi al doilea al antrenorului în vârstă de 55 pe banca Universității Cluj.
Formația din Gruia a fost învinsă de Farul Constanța, scor 1-3, în etapa a 7-a din sezonul regulat al Superligii.
Radu Constantea susține că echipa clujeană nu a discutat cu portarul rivalei din Gruia.
CFR Cluj a pierdut jocul din runda cu numărul 7 a Superligii, scor 3-1, în fața echipei de la malul mării.
Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, a susținut o conferință de presă, sâmbătă, înaintea partidei de campionat contra Farului Constanța, din etapa a 7-a a Superligii.
Echipa clujeană a încheiat la egalitate duelul din runda cu numărul 7 a Superligii, 0-0, împotriva celor de la FC Voluntari.
Primarul e convins că alegerea noului antrenor a fost una inspirată, iar "Șepcile roșii" vor obține victorii cât mai curând.