Fluxul turistic a crescut în primele cinci luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2016, dar durata medie a şederii înstructura de primire nu a depăşit două zile, atât la vizitatorii români, cât şi la cei străini.
Anul acesta, românii s-au bucurat de cinci zile de vacanţa datorită sărbătorii de Rusalii, care a venit în continuarea weekend-ului şi a Zilei Copilului.
În funcţie de perioada aleasă, preţurile pentru un pachet de servicii care include transportul cu avionul pornesc de la 329 de euro/persoană.
Odată cu părăsirea Uniunii Europene, cel mai probabil, Marea Britanie va solicita din nou paşaport şi viză celor care intră în ţară.
Aproape 2,5 milioane de turişti străini au vizitat România în 2016, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Jinarsul de Lujerdiu, produs din prune galbene care cresc în comuna Corneşti, din judeţul Cluj, este marcă înregistrată la OSIM. Băutura este folosită ca mijloc de promovare turistică, fiind preferată unui whisky vechi de 12 ani.
Deşi Donald Trump a anunţat că va relua turul ghidat pentru turişti la Casa Albă, se pare că acesta va fi restricţionat. Cei admişi vor fi supuşi unui control de securitate intens, după care vor putea face o vizită care durează 45 de minute.
Avalanşa s-a produs la altitudinea de 2.100 de metri într-o zonă aflată în afara pârtiei de schi a staţiunii Tignes, o destinaţie turistică populară aflată la frontiera cu Italia.
Mai multe persoane au decedat, iar altele sunt date dispărute, în urma avalanşei declanşate în în zona unui hotel din regiunea Abruzzo.