Congresul UDMR a adoptat, sâmbătă, la Zalău, un document strategic privind priorităţile Uniunii pe următorii doi ani.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că statul de drept şi democraţia nu funcţionează în România şi nu se poate vorbi de separaţia puterilor în stat, în condiţiile în care există suprapuneri în ceea ce priveşte prerogativele şi competenţele puterilor în stat, care duc la abuzuri.
"Să faci mai mult în 2017, cu trenul, decât acum 50 de ani, dacă vrei să mergi de la Cluj la București sau de la Cluj la Brașov sau de la Oradea la Constanța, este ceva inacceptabil, este ceva rușinos", a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Liderii Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) din Satu Mare s-au întâlnit, joi, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, ocazie cu care s-a discutat şi despre prelungirea tronsonului autostrăzii M3 până la granița cu România.
Câteva zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva deciziei Comisiei Juridice din Senat de a include pe cei condamnaţi pentru fape de corupţie pe lista graţiaţilor.
Emese Olah spune că legea folosirii limbii materne în administrație reprezintă un subiect sensibil pentru majoritate.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea pe care o conduce va începe în luna mai o acțiune de strângere a unui milion de semnături, necesare pentru susținerea, la nivel european, a unui set de măsuri în domeniul protecției minorităților.
Au câştigat plăcuţele bilingve. Acum, maghiarii trec la partea a doua a planului prin care vor să "recucerească" Clujul: 1. O persoană care să vorbească limba maghiară, în fiecare direcţie din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. 2. La fiecare ghişeu, maghiarii să poată vorbi în limba maternă. 3. Formulare tipizate în limba maghiară.
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România laudă decizia primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc, de amplasare a indicatoarelor rutiere în limbile maghiară, română, germană şi latină, la toate intrările în oraş.