Premierul Ungariei, Viktor Orbán, urmează să se întâlnească vineri cu Donald Trump la Mar-a-Lago, Florida, într-un semn rar de susţinere din partea unui lider european pentru candidatul republican.
Președinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat sâmbătă în urma protestelor publice față de grațierea pe care a acordat-o unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.
Preşedinta Ungariei Katalin Novak şi-a anunţat sâmbătă demisia, după o presiune crescută pentru graţierea unui bărbat condamnat şi implicat într-un caz de abuz sexual într-o casă de copii.
Președintele rus Vladimir Putin a sugerat în cadrul interviului acordat lui Tucker Carlson că țări NATO precum România, Ungaria și Polonia ar putea să-și împartă fostele teritorii aflate acum în interiorul granițelor Ucrainei.
Liderii europeni se întâlnesc săptămâna viitoare pentru a aproba un ajutor vital de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Un nou blocaj al Ungariei este văzut ca inacceptabil de către aceștia.
Evenimentul ar fi avut loc chiar în noaptea de Revelion în orășeul Dunavecse, Ungaria.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, susține că Ungaria este o ţară suficient de independentă pentru a-şi apăra propriile interese.
Președintele Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina îndeplinește toate cerinţele de aderare la Uniunea Europeană.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut dezvăluiri despre discuţia pe care a avut-o cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în timpul călătoriei din Argentina.
Premierul Ungariei a rămas ferm în opoziţia sa faţă de admiterea Ucrainei în UE, calificând-o drept "coruptă", cu o săptămână înainte ca liderii UE să ia o decizie privind începerea discuţiilor cu Kievul în vederea aderării la blocul comunitar.