Imaginați-vă o țară oarecare invadată de o putere străină. Președintele instituie starea de asediu sau starea de urgență. Constituția îl obligă ca, în 5 zile, să ceară Parlamentului să-i valideze decizia. Se presupune că joacă
Guvernul maghiar a recunoscut implicarea financiară în cazul cluburilor Sepsi Sfântu Gheorghe și Csikszereda.
Guvernul a adoptat al doilea pachet de investiţii strategice, care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
După doi ani de când Mercedes a decis să investească pentru a doua oară în Ungaria, evitând România, a venit şi rândul BMW să anunţe construcţia unei fabrici în ţara vecină, nu la noi.
Spectacolul "Rosmersholm" de Henrik Ibsen, pus în scenă de regizorul Andriy Zholdak, a câștigat, la Festivalul Național de Teatru de la Pécs (Ungaria), premiile pentru Cel mai bun spectacol, Cea mai bună actriță în rol principal (Éva Imre) și Cel mai bun decor (Andriy Zholdak și Daniel Zholdak).
Mercedes-Benz, divizia de lux a grupului auto german Daimler, a început construcţia celei de-a doua fabrici din Ungaria, realizată cu o investiţie de un miliard de euro, care va crea 2.500 de noi locuri de muncă.
Nouă români şi-au pierdut viaţa într-un accident de circulaţie petrecut la aproximativ 60 de km de Budapesta.
Cel puţin patru dintre cele nouă persoane decedate în accidentul din Ungaria ar fi din comuna Mică, judeţul Mureş, potrivit primarului acestei comunităţi, Szekely Ladislau.
Preşedintele Ungariei, Ader Janos, şi soţia sa, Anita Herczegh, participă sâmbătă, la Şumuleu-Ciuc la pelerinajul catolic închinat Fecioarei Maria, care are o tradiţie de peste 450 ani.