Centrul Cultural Brazilian "Casa do Brasil", din Cluj, va fi inaugurat luni. Instituţia se află pe strada Mihail Kogălniceanu, în curtea Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii "Babeş-Bolyai".
Festivalul Îngheţatei - ediţia a doua - are loc la Cluj, între 15 şi 19 iunie, săptămâna viitoare, în Piaţa Unirii. Se oferă 5.000 de îngheţate gratuite, doar pentru copii.
Locuinţele sociale şi cele construite în regim ANL ar putea fi repartizate la şedinţa de marţi a Consiliului Local. În total este vorba de 94 de locuinţe sociale, pe străzile Cojocnei şi Taberei, dar şi în alte locaţii din oraş. Patru dintre locuinţele ANL din blocurile de pe strada Mehedinţi vor fi repartizate după ce foştii chiriaşi au renunţat la ele.
Uniunea promovează pe panouri ilegale sondajul anunţat de Kelemen Hunor imediat după alegerea în funcţia de preşedinte al UDMR.
17.000 de clujeni vor fi abordaţi de membrii UDMR pentru a completa un sondaj despre aşteptările lor de la partid, spune preşedintele UDMR Cluj, Laszlo Attila. Sondajul este promovat şi printr-o serie de panouri publicitare.
Locuitorii străzii Cantonului care locuiesc în case improvizate au primit o somaţie din partea Regionalei CFR Cluj prin care li se cere să părăsească locuinţele, ce ar urma să fie demolate. Covârşitoarea majoritate a locuitorilor din zonă sunt ţigani. O asociaţie care apără interesele rromilor a trimis o cerere Primăriei Cluj-Napoca, în care cere ajutorul autorităţilor locale.
O sumă de 40.000 de lei va fi alocată de Consiliul Local drept contribuţie la edificarea viitorului Muzeu al Universităţii Cluj, care va fi amenajat în interiorul stadionului Cluj Arena.
Bloggerii oficiali ai festivalului internaţional de film Transilvania (TIFF), dar şi restul utilizatorilor reţelei de socializare Twitter din Cluj, îşi fac treaba: hashtag-ul dedicat festivalului, #tiff2011, este printre cele mai folosite cinci hashtag-uri din ţară, de la începerea festivalului, iar astăzi a ajuns, în premieră, pe prima poziţie a clasamentului.
Încasările restaurantului Memo 10 în cele şapte zile ale festivalului Zilele Clujului au ajuns la 47.000 de lei. În fiecare zi restaurantul a fost vizitat, în medie, de 450 de clienţi, conform unei evidenţe a Primăriei Cluj-Napoca, în subordinea căreia funcţionează restaurantul.