Unul dintre cele mai căutate medicamente româneşti pentru maladia Parkinson revine pe piaţă după o pauză de câteva luni. Fabrica de medicamente Terapia a anunţat astăzi că 90.000 de cutii au fost livrate deja către farmacii.
Părinţii clujeni care au amânat înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în 2012, trebuie să facă acest lucru începând de luna viitoare. Mulţi au sperat că aşa numita clasă zero va fi eliminată dar Ministerul Educaţiei a păstrat-o şi pentru acest an, iar copiii nu pot intra în clasa intai fara sa treaca prin clasa pregatitoare. În judeţul Cluj, în această situaţie sunt, potrivit estimărilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, şcolar, circa 500 de copii.
Epidemia de gripă care a ucis 19 persoane în Statele Unite şi care a cuprins si vestul Europei ar putea ajunge şi în România, la începutul lunii februarie.
Concedieri la Hidroserv Cluj, societatea care se ocupă de întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor Hidroelectrica.
Două noi sedii ale unor şcoli clujene vor fi eliberate şi predate din toamna acestui an către proprietarii care le-au recuperat în instanţă. Este vorba de Şcoala tehnologică de Mediu şi de Şcoala Ioan Bob.
Psihologii trimişi de Ministerul de Interne să discute cu femeile angajate în structurile de poliţie au ajuns şi în judeţul Cluj. Au trecut prin focul interviurilor deocamdată politistele din secţiile din afara Clujului şi de la şcoala de poliţie.
Avocatul omului de afaceri Călin Stoia a cerut instanţei să-l audieze ca martor pe Emil Boc în dosarul "Number one".
Primii 70 de angajaţi ai fabricii DeLonghi de la Jucu au început lucrul. Ei s-au întors de la stagiul de pregătire din Italia şi au început testarea liniei tehnologice din fabrica ce funcţionează în fostele hale Nokia.
Sute de disponibilizaţi de la combinatul Mechel din Câmpia Turzii s-au înscris astăzi în proiectul pe bani europeni numit simbolic "combinat social". În cadrul acestuia, 250 de oameni vor primi vouchere de 15.000 de euro.