Parlamentul European a aprobat, miercuri, aproximativ 455 de milioane de euro sub formă de ajutor din Fondul de Solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia.
Este vorba de zona Sălciua, din munții Apuseni, considerată de turiști „Raiul pe Pământ” datorită peisajelor absolut superbe.
Aproape 50% dintre români consideră că Rusia este vinovată pentru declanşarea războiului din Ucraina, aproximativ 40 % cred că Ucraina va câştiga războiul, în timp ce 30% mizează pe Rusia.
Eurodeputatul liberal a anunțat că a fost aprobat în Parlamentul European sprijinul financiar pentru România, în valoare de 34 milioane euro, pentru daunele provocate de secetă în 2022.
Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a respins, miercuri, informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar fi avut discuţii cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pentru a-i propune să candideze la alegerile prezidenţiale din partea partidului.
Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii și-a deschis porțile pentru a le oferi șansa tinerilor militari de a interacționa cu echipmanentele militare, dar și cu soldații.
Cea de-a III-a ediție a Festivalului-concurs dedicat jocului tradițional românesc, intitulat „Cine știe jocu’ bine, joace-l, nu-i șie rușine”, va avea loc la finalul acestei săptămâni, în localitatea clujeană Baciu.
Cei de la AUR l-ar fi abordat indirect pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu pentru a evalua posibilitatea unei candidaturi la prezidențiale din partea partidului.
Fostul mare fotbalist Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare.