„Clipa dovleacului, Cenuşăreasă dragă!". Cred că duminica de final de TIFF e pentru Cluj ce a fost ora 00:00 fără 5 minute pentru Cenuşăreasa. Se mai uită o dată la prinţ, cu zâmbetul despre care speră că o să-l facă să alerge mai încolo pe scări, după ea.

În sistemul cultural al României ultimului deceniu se asociază confuzia organizată a valorilor, disoluţia autonomiei intelectualilor, declinul calificărilor, refugiul în abordarea trecutului, umplerea vieţii publice cu sofisme, atracţia atitudinii pretins „apolitice", slaba dezbatere publică, abstinenţa intelectualilor, lipsa de abordări elaborate asupra alternativelor României.

Poate că de la Cluj nu se vede, dar anul ăsta m-am convins că TIFF a devenit un mare eveniment cinematografic european. Pentru că particip la festival încă de la prima ediţie, din 2002, am avut mult timp faţă de el percepţia părintelui care marchează pe tocul uşii câţi centimetri i-a crescut copilul, dar abia când iese cu el pe stradă îşi dă seama că l-a întrecut cu un cap în înălţime.

În liniştea asta de mormânt, zicea unul vineri, pe când tuna straşnic, barem ploaia face zgomot ! Toţi cei din băcănie au zîmbit exact ca anul trecut înainte de referendum, cînd era limpede că aveau să meargă la vot cu toţii, inclusiv beţivul cartierului. De data asta, el lipsea. Dar a apărut la colţul străzii, umblând oblic, după obicei, cu sticla în mînă şi mi-a răcnit prin ploaie, râzând de sub glugă : Mai mergem o dată la vot, ai ?

A căzut cortina peste competiţia fotbalistică internă (unii ar spune ghilotina). Verificaţi încă o dată dacă mingea a mai rămas rotundă. Imaginaţi-vă că aţi lipsit ani buni din ţară. Ce aţi putea descoperi? Nu voi face o ierarhie a celor „descoperite”, mă mulţumesc să anticipez că dezastrul e desăvârşit: sportiv, financiar, al imaginii, al publicului, al arbitrajului, al viitorului. Aşadar?

În comisia de revizuire a Constituţiei, sub oblăduirea înţeleaptă şi senină a d-lui. preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, lucrările au continuat ieri în pas alert, pentru ca poporul şi naţiunea română să se bucure cât mai degrabă de un act fundamental nou, modern, în consonanţă cu nevoile curente şi cu prefacerile din ultimii ani. E bine să ne vorbim ţara doar de bine, nu-i aşa?

Ce superbă şansă. Nimic nu pune mai bine pe harta lumii Transilvania decât vizibilitatea oferită, într-o a opta vizită anuală, de Prinţul de Wales

8 De la romanul Delirul al lui Marin Preda şi până astăzi, un soi de « istorici » şi de « scriitori » îşi tot fac vânt cu coada, preocupându-se patetic de soarta mareşalului Ion Antonescu. Tema interesează însă şi cercetători aplicaţi, ca Mihai Dimitrie Sturdza.

De câţiva ani, o stafie bântuie prin Europa. Bate la toate porţile, vorbeşte în toate limbile şi poartă uniformă nemţească. A apărut odată cu criza, a devenit aliatul/complicele politicienilor, a căpătat autoritate, i-a expirat durata de viaţă, dar parcă nu mai vrea să plece.