Comisarii ANPC, aflați la Cluj în această perioadă, au demarat operațiunea „Caravana consumatorilor”, în urma căreia, două restaurante din Cluj au fost închise pentru 6 luni din cauza neregulior găsite.
Curtea Constituţională a constatat că OUG care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă.
Polițiștii au acționat duminică în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor stradale, a precum și pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurilor impuse de contextul pandemic.
Polițiștii clujeni continuă să verifice modul de respectare a măsurilor de protecție stabilite în vederea minimalizării riscului de infectare cu noul coronavirus.
Polițiștii clujeni au oprit, vineri seara, o petrecere cu aproximativ 150 de persoane.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aplicat amenzi de 2.63 de miloane de lei, furnizorilor de gaze naturale și energie electrică, în urma unor controale care au vizat aplicarea schemei de sprijin guvernament
Peste 170 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii clujeni în cadrul unei acțiuni derulate miercuri, în intervalul orar 17.00-19.00, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Codul Rutier a suferit modificări, iar șoferii pot rămâne fără carnet dacă nu țin cont de prevederile care au fost introduse recent.
Sâmbătă seara, 5 februarie, polițiștii din Cluj au spart o petrecere privată din localitatea Florești.