Cea de-a cincea ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc se va desfăşura, în data de 19 septembrie, concominent, în Cluj-Napoca şi Bucureşti.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, aflat în trecere prin Cluj-Napoca, a comentat posibila mutare a "Şepcilor Roşii" la Bucureşti.
Planul patronului Universităţii, Florian Walter, de a muta societatea la Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, de a renunţa la sintagma "Cluj" din denumirea echipei, merge mai departe, în ciuda opoziţiei comunităţii locale.
Jared Leto este actor şi pe scenă. A demonstrat-o în concertul susţinut, sâmbătă seara, la Bucureşti.
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunţat prin administratorul judiciar Marieta Anastasescu că îşi va muta sediul social la București.
Vocalul formaţiei Thirty Seconds to Mars, Jared Leto, a transmis fanilor din România un mesaj înaintea concertului de la Bucureşti, programat în data de 5 iulie.
Trupa americană Thirty Seconds To Mars ajunge pentru prima oară in România, în data de 5 iulie 2014, într-un concert exploziv la București. “Vom cânta atât piese de pe cel mai recent album, cât și de pe This is War, A Beautiful Lie si Welcome To the Universe", promite solistul Jared Leto.
Clubul de manele unde acum două săptămâni a avut loc o bătaie cu săbii este din nou în cetrul atenţiei. De data aceasta, un tânăr a fost lovit violent în cap cu o crosă de golf în timp ce stătea la bar. Primăria a dispus suspendarea activităţii clubului, însă acesta continuă să funcţioneze.
Un număr de 160 de percheziţii au loc, luni, în Bucureşti, Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului de Finanţe, avocaţi, administratori de firme.