Fostul jucător de la CFR Cluj, Gabi Mureșan, a fost ales primar în comuna Apold din județul Mureș.
Clubul de fotbal a anunțat că va angaja un director de marketing, un director tehnic și un web specialist.
La finalul partidei din jucate cu Chindia pe teren propriu, pe stadionul din Gruia, antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, l-a criticat dur pe Billel Omrani și a contestat arbitrajul.
CFR Cluj o înfruntă duminică, pe teren propriu, pe Chindia Târgoviște într-un meci din etapa a 5-a a Ligii I.
Dacă se va califica în grupele Europa League, CFR Cluj poate încasa nu mai puțin de 5 milioane de euro.
Fostul fotbalist Gabriel Mureșan și-a investit economiile în comuna sa natală, Apold, iar acum candidează la Primăria Apold, din care doreşte să facă un punct de atracţie turistică.
Fostul sponsor tehnic al campioanei CFR Cluj, Joma, a solicitat intrarea în faliment a clubului pentru nerespectarea prevederilor contractului semnat în anul 2017.
Antrenorul campioanei, Dan Petrescu, a primit un refuz clar când a cerut ca meciul cu Chindia Târgoviște să se amâne cu o zi.
Formația pregătită de Dan Petrescu a învins campioana Suediei, Djurgarden, cu scorul de 1-0 și s-a calificat în playoff-ul Europa League.