Vineri, 2 decembrie 2016, la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca meșterii artizani locali revin cu cadouri numai bune de oferit celor dragi. Nu lipsesc nici bunătățile tradiționale: cozonaci, nuci și mere caramelizate, vin fiert, turtă dulce și multe altele.
O atenționare meteorologică Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei, valabilă în toate regiunile țării, intră în vigoare începând de vineri.
Au trecut 98 de ani de la unirea Transilvaniei cu patria-mamă. Cât de departe am ajuns? Cât de liberi suntem? Mai avem nevoie de patriotism? Ce înseamnă "sunt român"? Ce înseamnă România? Răspunsurile, în direct la Realitatea FM Cluj, de la ora 13:00.
Plafonul pe anul 2016 pentru programul guvernamental Prima Casă a fost suplimentat, printr-o hotărâre de guvern, cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în program.
Primul weekend al Festivalului Internațional Interferențe a adus la Cluj-Napoca spectacole de teatru, lansări de carte, concerte, proiecții și o expoziție de pictură.
Guvernul a modernizat sistemul informatic de repartizare a medicilor rezidenţi din România, astfel încât aceştia pot alege să fie repartizaţi în orice spital din ţară, în funcţie de locurile disponibile sau de posturile libere.
Unul dintre cele mai importante nume ale jazzului contemporan, Robert Glasper Experiment, a concertat în premieră în România, la București şi la Cluj.
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca organizează o nouă noapte a porţilor deschise, cu numeroase ateliere, filme, cu multă muzică, un spectacol de stand-up comedy, un mini-târg de obiecte frumoase, cu cărți și cafea, în data de 10 decembrie, între orele 18:00 și 01:00.
A început minivacanţa de 1 decembrie, iar acest lucru se reflectă cel mai bine în trafic. Dacă oraşul este pustiu, la ieşirea spre vest se circulă bară la bară.