Floreștiul rămâne și cea mai atractivă comună din România și când vine vorba de românii care aleg să se mute de la oraș la țară.
Primăria celei mai mari comune din țară va organiza o serie de activități pentru cei mici, sâmbătă, 23 aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale.
Municipiul Cluj Napoca va cumpăra autobuze electrice lungi cu burduf, care vor circula și pe trasee care deservesc comuna Florești.
După ce, în urmă cu o lună, consilierii USR au votat împotriva Muzeului Identității Transilvănene, motivând că au nevoie de mai multe informații, în ședința extraordinară a CL Florești, de joi, 21 aprilie 2022, proiectul a întrunit voturile necesare și a fost aprobat.
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 16 ani, din comuna Florești, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Este vorba de un bărbat de 46 de ani din comuna Sâncraiu, județul Cluj, care a fost depistat conducând de polițiști, deși avea permisul reținut deja.
Bogdan Pivariu susține că administrația din Florești a reușit să pregătească un plan prin care imobilul cu apartamentele afectate de pe strada Porii să fie refăcut.
Nu mai puțin de 9 apartamente au fost afectate de incendiul izbucnit în cursul zilei de joi la un imobil de pe strada Porii, din comuna Florești.
Șapte autospeciale ISU Cluj intervin la incendiul care a izbucnit joi în comuna Florești. La o prima estimare, sunt 10 apartamente afectate.