Clujul așteaptă deschiderea liniei de finanțare europene 2021-2027 pentru a atrage fonduri pentru centura metropolitană.
Trenul de mare viteză care ar putea străbate România, de la est la vest, cu peste 200 km/h, ar urma să treacă și prin Cluj.
Comisia Europeană a desemnat joi cele 100 de oraşe din UE, inclusiv Bucureşti, Cluj-Napoca şi Suceava, care vor participa la misiunea UE pentru 100 de oraşe inteligente.
Comisia Europeană a anunţat că până la 80% din populaţia din UE ar fi fost infectată deja cu noul coronavirus.
În primele trei luni ale anului, România a înregistrat o creștere de 39% față de anul trecut la înmatriculările auto, cel mai mare avans din Uniunea Europeană.
În primele luni din 2022, România a împrumutat 46,9 miliarde de lei de la Uniunea Europeană
Românii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text şi să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în statele UE fără costuri suplimentare şi la acelaşi nivel de calitate ca în ţară.
Într-un discurs ținut în plenul Parlamentului European, eurodeputatul PNL, Rareș Bogdan, a numit unele sancțiuni luate de UE împotriva Rusiei ”ipocrite”.
Datele prezentate de Josep Borell în Parlamentul European arată că zilnic Rusia încasează câte un milard de euro din Uniunea Europeană pentru energie, în timp ce Ucrainei UE i-a dat doar un miliard de euro într-o lună.
Recomandări: