În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise. Totuşi, ieri, în Bucureşti, câteva sute de oameni nemulţumiţi de proiectul guvernului care impune reguli stricte privind carantina şi izolarea au ieşit la proteste. Cei mai mulţi dintre ei nu au purtat măşti şi nu au păstrat distanţa.
Șoferul de autobuz, în vârstă de aproximativ 55 de ani, aflat în moarte cerebrală după ce a fost atacat de mai multe persoane pe care nu a vrut să le lase să urce fără bilete și măști de protecție, a murit, scrie The Guardian. Mii de localnici au ieșit în stradă într-un marș în memoria sa.
OMS a raportat duminică o creştere record a numărului de cazuri de coronavirus la nivel global. Cifrele au totalizat o creştere cu peste 230.000 de cazuri în ultimele 24h. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Statele Unite, Brazilia, India şi Africa de Sud.
Comisia juridică a Senatului urmează să reia, luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.
Ministerul Sănătăţii a publicat, duminică, lista centrelor din ţară unde românii pot face testul molecular fără de care nu pot intra din 15 iulie în Grecia.
Numărul persoanelor depistate cu coronavirus în județ internate s-a diminuat față de ziua precedentă.
Au fost depistate cu coronavirus 13 persoane din județ care au fost internate în unitățile medicale dedicate din Cluj-Napoca.
Rareș Bogdan, liderul delegației eurodeputaților români din grupul PPE, a fost numit membru în Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea.
Peste 70 de persoane depistate cu COVID-19 sunt internate, în prezent, în spitalele dedicate din Cluj-Napoca.