Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, trimiterea rechizitoriului făcut de procurori în dosarul privind finanţarea campaniei din 2009, pentru lămurirea calităţii în care Elena Udrea ar fi făcut faptele, DNA având la dispoziţie cinci zile pentru a face modificările respective.
Procurorii DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, care au anchetat modul în care s-a adoptat OUG 13, sunt cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară, au declarat, surse judiciare.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, că nu are competenţa materială de a judeca dosarul în care Elena Udrea este acuzată referitor la finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 şi a retrimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat că faptele ce vizează activitatea Tel Drum au mai făcut obiectul unoui dosar anchetat de Parchetul Anticorupţie, în anul 2010, la acel moment fiind dată o soluţie de netrimitere în judecată.
Procurorii de la Parchetul General au disjuns o parte din dosarul privind OUG 13, în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului, cauza fiind trimisă la DNA, au declarat surse judiciare. Celelalte infracţiuni din dosar au fost clasate.
Traian Băsescu îi solicită ministrului Justiţiei să confirme existenţa unui dosar pe numele său în arhiva SIPA, cererea venind după ce în presă au apărut informaţii conform cărora în arhivă au fost conţinute note despre Traian Băsescu, Adrian Năstase, Victor Ponta şi Monica Macovei, până în anul 2005.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, la sosirea la instanţa supremă, care analizează luni contestaţia sa în dosarul "Referendumul", că speră ca judecătorii să îi dea dreptate cu ceea ce a cerut în contestaţie.
Ședința de judecată a durat peste 10 ore, iar la final magistrații au anunțat că amână pronunțarea pentru data de 13 martie.
Fost prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, a dat declaraţii în calitate de martor în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor publicate de fostul deputat Sebastian Ghiță.
Recomandări: