Primăria Cluj-Naoca depune, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). un proiect pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unui număr de 64 de licee, școli și grădinițe din oraș.
Potrivit cu spusele ministrului învățământului s-a atins nivelul cel mai de jos al educației din România, iar fostul rector al UBB Cluj și fostul ministru al Educației, Andrei Marga, face o radiografie a carențelor sistemului educațional autohton într-o opinie intitulată ”O lege depășită”.
Floreştenii au avut parte de zăpadă din plin zilele acestea, iar copiii s-au bucurat nu doar la sanie de ea, ci au pus la cale o joacă periculoasă, stârnind indignarea unor şoferi care se trezesc atacaţi în trafic cu bulgări de zăpadă când se aşteaptă mai puţin.
Ministerul Educației din România ar fi vrut să pedepsească elevii, în anul 2022, cu metode care se aplicau în vremea comunismului, înainte de 1989. Propunerea a venit chiar în perioada în care se comemorează 33 de ani de la înlăturarea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu de la putere.
Peste 160.000 de copii din medii defavorizate au primit vouchere de 500 de lei pentru îmbrăcăminte şi rechizite, în timp ce alte 200.000 carduri vor fi livrate în perioada următoare către inspectoratele şcolare judeţene pentru noi beneficiari.
Transilvania Executive Education (TEE), Banca Transilvania (BT) și EVERGENT Investments, în parteneriat cu Republica.ro, au dat startul unei competiții în cadrul căreia vor fi oferite patru burse parțiale de studiu în valoare totală de 32.000 de euro, la TEE Executive MBA - Management General.
Secretarul general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, Madlen Şerban, a afirmat în cadrul unei conferinţe pe tema Educaţiei, că în proiectarea didactică nu se face "distincţia între o învăţare bazată pe competenţe şi aceea care se bazează exclusiv pe discipline".
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că investiția de 1,6 milioane euro de la Grădinița ”Floare de Iris” din Cluj-Napoca a fost finalizată și se află în faza de recepție.
Educația a fost tema zilei la USR Plus Cluj-Napoca, iar reprezentanții locali ai formațiunii au discutat despre reforme în domeniu și au prezentat propuneri, urmate de o dezbatere pe legile Educației.