Cele mai așteptate proiecte de investiție asumate de executivul Consiliului Județean au rămas la stadiul de inițative și în 2012. Alte proiecte, deși au demarat ambițios, au intrat într-un blocaj stupid
Vremea „moale" şi zăpada puţină i-au ţinut pe clujeni departe de pârtia de schi cea mai la îndemână, cea din Feleacu.
Pârtia din Feleacu este prima din judeţ care se deschide, în această după-amiază.
Peste 100 de şcoli clujene au fost controlate, în ultimele trei săptămâni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. Principalele probleme găsite de inspectori se referă la amenajarea grupurilor sanitare în localităţile unde nu există apă curentă sau la orare nefinalizate.
În municipiul Cluj-Napoca aparatele radar pot fi amplasate pe următoarele artere principale: Traian Vuia, Calea Mănăştur, Frunzişului, Bulevardul 1 Decembrie 1918.
USL Cluj solicită demiterea lui Ioan Pantelimon, directorul DRDP Cluj, considerându-l vinovat moral de producerea accidentului de vineri seara, de pe Feleacu, în urma căruia o persoană a decedat şi alte cinci au fost rănite.
Accident grav de circulaţie la intrarea în Cluj-Napoca, dinspre Feleacu. O persoană a murit şi alte cinci, rănite, au fost transportate de urgenţă la spital. Circulaţia a fost blocată aproape două ore.
Obicei inedit de Paşte, în comunele de pe Valea Someşului din Cluj. Datează de pe vremea dacilor, dinainte ca locuitorii Daciei să fie creştinaţi, dar a fost transformat într-un obicei pascal, organizat cu religiozitate în fiecare an, în Joia Mare.
Consiliul Judeţean Cluj a semnat astăzi autorizaţia de construire pentru Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, etapa I.