Un set de anvelope ales în mod corespunzător este un lucru care ne poate ajuta să consumăm mai puţin combustibil dar în acelaşi timp, acesta poate însemna şi un grad de siguranţă mult mai ridicat.
Peste o treime dintre români ar lua credit pentru cumpărarea unei locuințe, iar un procent aproape similar s-ar îndatora pentru achiziționarea unei mașini.
O femeie a intrat în această după-amiază cu mașina într-un podeț. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj.
Potrivit presei italiene, o explozie a avut loc, vineri, pe o stradă de la periferia Romei, într-o parcare, lângă un oficiu poştal.
O maşină a luat foc, luni dimineaţa, în zona Autogării din Cluj-Napoca. Mai precis, pe strada Corneliu Coposu.
O persoană a murit şi alte două au fost rănite, după ce un individ a intrat cu maşina în pietonii aflaţi într-o piaţă din centrul oraşului german Heidelberg. Potrivit poliției germane, atacatorul, era înarmat cu un cuțit şi a încercat să fugă, dar a fost prins.
Românii caută maşini second hand mai noi de 10 ani, cu prețul între 5.000 și 10.000 de euro. Cel mai mare site dedicat tranzacţiilor cu maşini din România, Autovit, citat de revista Capital, a anunţat că, în 2016, tot mai mulţi români au preferat vehicule de ocazie fabricate după 2010.
Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial "Lambada", a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro.
O femeie a rămas cu maşina blocată, la propriu, pe şosea.