Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni că doreşte o lege pentru suspendarea activităţii agenţilor economici care au primit sancţiuni repetate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Legea salarizării trebuie să reflecte legătura directă şi transparentă între performanţă şi venit, ceea ce nu se întâmplă în ziua de azi, a afirmat premierul Florin Cîțu.
Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de astăzi se regăsesc mai multe proiecte de ordonanţe de urgenţă, printre care şi cea privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua casă".
CCR a declarat neconstituţionale amenzile majorate date în timpul stării de urgenţă. Întoarsă în Parlament pentru a fi corectată, ordonanţa a trecut însă de Senat fără dezbatere şi vot. Aceasta ar putea fi modificată în Camera Deputaţilor, care va avea rol de for decizional.
Zile libere pentru părinţi pe toată durata anului şcolar, prevede un amendament depus la OUG care prelungeşte perioada de plată a părinţilor care supraveghează acasă copiii. Momentan, părinţii sunt plătiţi dacă stau acasă doar pe perioada stării de urgenţă. Modificarea la OUG va intra la vot în Camera Deputaţilor, cameră decizională.
Starea de alertă este reglementată de articolul 53 din Constituţia României, dar şi de OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Legea fundamentală spune că starea de alertă trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere libertăţii.
Poliția a confirmat: AMENDA A FOST APLICATĂ, PROCESUL VERBAL ESTE REAL!
Polițiștii și militarii au intervenit sâmbătă pe o stradă din Turda, unde mai multe persoane au ignorat ordonanțele militare în vigoare și s-au adunat pentru a petrece în aer liber.
Recomandări UltimeleStiri.net: