Trump International Hotel din Washington a înregistrat venituri de 15,1 milioane de dolari în 2020 şi în primele trei săptămâni ale anului 2021, potrivit declaraţiei.
S-au vaccinat majoritatea mediciniştilor clujeni, s-a vaccinat şi mare parte din personalul UMF, dar puterea exemplului este una dintre cele mai puternice forţe motivaţionale. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, a făcut publică dovada vaccinării.
Un concert în aer liber cu 20.000 de spectatori a avut loc sâmbătă, 16 ianuarie, în Waitangi, un oraș din nordul Noii Zeelande.
Noul preşedinte american, Joe Biden, a anunţat joi că orice persoană care va ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină.
UE solicită limitarea călătoriilor între țările membre. Ursula von der Leyen spune că există o mare îngrijorare din cauza mutațiilor noului coronavirus.
Autoritățile comuniste le-au interzis medicilor din Wuhan să vorbească despre pericolul COVID-19. Chinezii ştiau din decembrie 2019 că virusul este periculos şi se transmite rapid, de la om la om.
Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România au avut marţi o întâlnire cu premierul Florin Cîţu.
Țările cu ratele cele mai mari de vaccinare până acum sunt, paradoxal, și cele care au cunoscut o accelerare puternică a epidemiei. Cifrele infectărilor au crescut exponențial, potrivit datelor furnizate de OMS.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat luni lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Aceasta a intrat în vigoare marți, la ora 00.00.