Stingând lumina în intervalul 20:30 – 21:30, românii se alătură celor 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe din întreaga lume care sărbătoresc, sâmbătă, Ora Pământului (Earth Hour).
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este cel care, în opinia sa, trebuie să avanseze propuneri pentru toate legile care vor constitui pachetul de legi ale Justiţiei, pe care să le transmită, ulterior, Parlamentului pentru o dezbatere transparentă.
Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns Parlamentului, după ce acesta a adoptat un proiect de declaraţie prin care îl acuză pe şeful statului că a desfăşurat acţiuni care au „uzurpat” dreptul exclusiv al Legislativului, spunând că acţiunea poate fi considerată o formă de presiune.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, iniţiativa legislativă care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani.
„Încântat sau dezamăgit?”, „Activitatea în parlament merită sau e pierdere de vreme?”, la aceste întrebări i-am provocat să răspundă pe opt dintre cei nouă parlamentari-debutanţi de Cluj (unul n-a fost de găsit).
Patru deputaţi au depus, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.
Deputatul PMP Robert Turcescu a postat pe pagina sa de Facebook câteva poze cu mâncarea de la cantina Parlamentului. Politicianul a ţinut să precizeze că meniul de la Senat este mai gustos decât cel de la Camera Deputaţilor.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat miercuri la Iași că ordonanța 13 nu are cum să mai producă efecte.
Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 14, care abrogă OUG 13 de modificare a codurilor penale, a fost aprobată în unanimitate de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi va intra în plen.