Deputatul PNL de Cluj a prezentat bilanțul pentru anul care urmează să se încheie.
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că la nivel naţional partidul pe care îl conduce nu va face alianţă, nici cu PSD, nici nu PNL.
Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului și singurul clujean cu rang de ministru din Executivul condus de premierul Marcel Ciolacu, anunță că în cadrul instituției pe care o conduce au fost eliminate 66 de posturi, dintre care 19 erau funcții de conducere.
Liberalii vor să comaseze alegerile locale cu primul tur la prezidenţiale. Decizia trebuie luată în februarie, cu 6 luni înainte de alegeri.
Cei doi lideri al PSD și PNL speră ca exemplul lor să fie urmat şi de către filialele din ţară ale celor două mari partide.
Potrivit surselor politice, scenariul este în discuţie, dar nu a fost agreat în cadrul coaliţiei de guvernare, cel puțin nu deocamdată.
După primarul PMP din Cătina, și primarul USR al comunei Panticeu se va alătura PNL Cluj din 2024.
Primarul comunei Cătina, Florin Călin Borbely, a decis ca să candideze în 2024 din partea PNL Cluj. Borbely a fost ales primar din partea PMP la alegerile locale din 2020 și este la primul mandat.
Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei la nivelul preşedintelui Statelor Unite ale Americii, iar acest lucru reconfirmă angajamentul ferm al partenerului strategic al României pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre.
Recomandări: