Începând cu data de 16 aprilie, vor începe lucrări de modernizare și reparații pe următoarele străzi:
Programul prin care municipalitatea clujeană plăteşte parţial sau integral chiria persoanelor cu venituri mici, aflate în stare de marginalizare socială, a victimelor violenţei domestice sau a tinerilor proveniți din structurile DGASPC Cluj, începe să dea roade.
Someşul a intrat într-un proiect major de reamenajare pe toată lungimea celor 14 kilometri pe care râul îi străbate în municipiul Cluj-Napoca. Concursul de soluţii a fost câştigat, în toamna lui 2017, de o renumită casă de arhitectură din Spania, însă premiile II şi III au ajuns la arhitecţi clujeni.
Primăria Cluj-Napoca a majorat susținerea financiară pentru sănătate. Alocările de la bugetul local pentru 2018 au fost aprobate în ședința Consiliului Local de joi, 29 martie.
Cluj-Napoca Oraș European al Sportului: primăria majorează susținerea financiară pentru sectorul sportiv cu 40%, de la 6.700.000 lei în 2017 la 9.350.000 lei în 2018.
Primăria Cluj-Napoca s-a remarcat, în ultimii ani, pentru premierele anti-birocratice din instituţie: s-a început cu achitarea taxelor şi impozitelor de acasă, în sistem on-line, a urmat eliberarea documentelor de urbanism în format electronic şi apoi comunicarea prin e-mail a peste 30 de acte fiscale. În 15 aprilie urmează lansarea primului funcţionar public virtual din România, numit ”Antonia” , şi care va fi înlocuit în viitor de o hologramă.
Primăria Cluj-Napoca simplifică birocrația în materia documentelor fiscale. Peste 30 de documente fiscale vor putea fi comunicate cetățenilor prin e-mail, aceștia economisind timp și resurse financiare.
Al treilea tramvai pictat din Cluj-Napoca a fost pus în circulaţie pe străzile din oraş la început de martie 2018, iar reţelele de socializare s-au umplut cu poze şi mesaje de apreciere din partea cetăţenilor. Proiectul se încheie însă aici.