Un număr de 1.151 români aflaţi în străinătate au votat la alegerile europarlamentare până duminică la 7:00, oră la care s-au deschis şi secţiile de votare în România. La referendumul pe justiţie şi-au exprimat opţiunea 1.122 de persoane, potrivit datelor BEC.
Duminică, 26 mai 2019, românii voteză la alegerile europarlamentare şi la referendumul consultativ pe tema justiţiei, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.
Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință.
Duminică, 26 mai 2019, au loc alegerile europarlamentare și referendumul pentru justiție.
Românii îşi aleg duminică, 26 mai 2019, reprezentanţii în Parlamentul European şi, în aceeaşi zi, are loc şi referendumul pe teme legate de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.
Senatorul Vasile Cristian Lungu, președintele PMP Cluj și candidat al acestui partid în alegerile pentru Parlamentul European, îi îndeamnă pe clujeni să meargă la vot și să aleagă lista PMP.
Aflat la Cluj, șeful statului s-a întâlnit cu liberalii din județele învecinate, cărora le-a transmis să fie pregătiți să preia guvernarea.
Primăria municipiului Cluj-Napoca aduce le cunoștința cetățenilor cu drept de vot din municipiu faptul că pentru scrutinul electoral din 26 mai 2019 în arondarea străzilor din municipiu la secțiile de votare s-au făcut o serie de modificări.
Traian Băsescu, candidatul PMP pentru alegerile europarlamentare, a declarat duminică, la Cluj, că referendumul pe justiție va avea mai mult impact dacă nu va fi validat, decât dacă ar trece.
Recomandări: