Doar 7% din firmele germane din România apreciază că situaţia economică a ţării este bună, însă 83% dintre acestea ar alege din nou piaţa românească pentru investiţii, 58% se aşteaptă la o creştere a cifrei de afaceri şi 45% intenţionează să facă noi angajări.
Operaţiunea de spionaj cibernetic Epic Turla a avut ca victime printre altele două ministere şi alte două instituţii guvernamentale din România, care se plasează pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de site-uri infectate în acest moment, potrivit Kaspersky Lab.
Fostul jucător al Universităţii Cluj Maximilian Nicu a reuşit să se transfere la o echipă de prima ligă.
Acuzaţiile Statelor Unite privind încălcarea de către Rusia a Tratatului forţelor nucleare intermediare sunt lipsite de fundament, consideră Ministerul rus de Externe, precizând că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia ar putea fi o încălcare directă a Acordului.
Lucrările la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca sunt pe ultima sută de metri, iar constructorii promit că aceasta va fi terminată până în luna septembrie.
România şi-a îmbunătăţit legislaţia şi capacitatea de a îngheţa şi confisca averile ilicite, se arată într-un raport publicat marţi de Consiliul Europei, care atrage însă atenţia că sistemul financiar este vulnerabil în faţa fenomenului spălării banilor.
Performanţa nu ţine cont de vârstă, lucru demonstrat, din plin, de un grup de tinere dansatoare clujene. Cu vârste cuprinse între şase şi opt ani, s-au făcut deja remarcate la concursurile de dans din ţară şi, mai nou, din străinătate. Ultima reuşită: au făcut praf celelalte echipe venite la un concurs de dans din Bulgaria, ajungând pe locul al doilea. Află povestea din spatele victoriei.
Investiţiile străine directe au depăşit un miliard de euro în primele cinci luni, în creştere cu 13,9% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele BNR.
Piaţa de retail din România va creşte în acest an cu 4,3%, după ce anul trecut a înregistrat un avans de 4,9%, la 26 miliarde de euro, performanţa sectorului local fiind printre cele mai bune din Europa, reiese dintr-un studiu al Gfk.