Fundașul campioanei CFR Cluj a dezvăluit principalul său obiectiv alături de naționala de seniori a României.
România este centrul de greutate în regiunea Mării Negre, a declarat, marţi, generalul-locotenent (ret.) Ben Hodges - fost comandant al US Army în Europa.
Trei baschetbaliști au evoluat pentru naționala României, în timp ce Leo Meindl a fost convocat la reprezentativa Braziliei.
Populația planetei a depășit marți pragul de 8 miliarde de locuitori, potrivit estimării oficiale a Națiunilor Unite.
Tânărul jucător al campioanei se numără printre surprizele selecționerului Edi Iordănescu pentru acțiunea din luna noiembrie.
Alerta de bombă a fost dată la un avion civil care opera zborul pe ruta Poznan - Tel Aviv și era în spațiul aerian al României.
Ana Bogdan (două succese) şi Jaqueline Cristian şi-au câştigat meciurile din Billie Jean King Cup cu Ungaria şi au calificat România mai departe în competiţia pe echipe.
Polițiștii de frontieră, Garda de Mediu și comisarii în Protecția Consumatorilor Bihor au întors din drum 23 de tone de deșeuri aduse din Germania cu două TIR-uri.
Românii se zbat să o scoată la capăt de la începutul anului cu prețurile alimentelor care au explodat, pe lângă cele la utilități. Ungaria a decis recent plafonarea prețurilor la ouă şi cartofi, însă vecinii noștri au impus încă din februarie un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui.