Jurnalistul Rareş Bogdan a reacţionat dur la jocul de imagine al Rusiei, a cărei ambasadă în România a donat 100 de euro în campania de strângere de fonduri prin care statul român vrea să achiziţioneze cunoscuta operă a lui Constantin Brâncuşi.
Conform datelor publicate luni de Association of European Businesses (AEB), Duster şi Logan, modelele Dacia fabricate de Renault, s-au situat în iulie în topul celor mai bine vândute 10 modele în Rusia.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a declarat sâmbătă că liderii organizaţiei de securitate au convenit să menţină o politică unită de descurajare şi a dialogului cu o Rusie tot mai activă, relatează site-ul postului de televiziune France24.
Piesa aleasă de Ucraina să o reprezinte la concursul Eurovision, "1944", care a declanșat o polemică în Rusia fiindcă evocă deportarea de către Stalin a tătarilor din Crimeea, a câștigat marea finală, potrivit platformei Youtube.
Centrul rus de coordonare din Siria susţine că armistiţiul parţial din Siria, care a intrat în vigoare de sâmbătă, a fost încălcat de nouă ori în ultimele 24 de ore, informează agenţia de presă Reuters, citându-l pe şeful centrului, potrivit presei ruse.
Deşi Europa este bombardată cu ameninţări din toate direcţiile, cel mai mare pericol la adresa securităţii acestui continent îl reprezintă Rusia, susţine ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a acuzat Occidentul că declanşează un nou Război Rece, prin politicile NATO faţă de Rusia, şi că sancţiunile suplimentare care vor fi impuse statutului rus după anexarea peninsulei Crimeea vor agrava şi mai mult tensiunile ruso-occidentale, transmite agenţia Reuters.
Rusia exprimă disponibilitatea de a invita miniştrii de Externe ai Iranului şi Arabiei Saudite la negocieri, pe fondul amplificării tensiunilor dintre cele două ţări.
Ţările baltice şi Polonia îşi exprimă îngrijorarea faţă de cooperarea dintre forţele ruse şi cele franceze în privinţa intervenţiilor militare efectuate în Siria împotriva militanţilor islamişti, avertizând asupra posibilităţii ca UE să nu mai sprijine Ucraina în favoarea rivalului său, Rusia.