Conform proiectului, străzile Traian și Daniil Barceanu vor fi modernizate, iar circulațiile schimbate.
Din nefericire, în această dimineață, în jurul orei 7:30, un voluntar angrenat în efectuarea căutărilor a identificat minorul agățat în albia râului, la o distanță de aproximativ 20 de metri de la locul dispariției.
Un copil de doi ani a dispărut în această dupămasă de acasă. Acesta a ieșit din locuința sa, din localiatea Florești, pentru a se juca cu alți copii în zona râului Someș și nu a mai fost găsit.
Planul Urbanistic Zonal, ce prevede un ansamblu imobiliar și un hotel de 4 stele pe strada Traian 40-46, va ajunde pe masa consilierilor locali, săptămâna viitoare.
O placă pe care scrie "De vânzare" a răsărit ieri pe malul Someşului, lângă sensul giratoriu de lângă benzinăria MOL din cartierul clujean Grigorescu.
Aproape 100 de sesizări au fost trimise autorităţilor pentru a solicita nu doar curățarea Someșului, ci şi măsuri sociale și ecologice de prevenire a actelor anti-sociale.
Malurile râului Someşul Mic, care traversează municipiul Cluj-Napoca, vor fi transformate în zone pietonale, de agrement şi cu piste pentru biciclete. Investiţia depăşeşte 35 de milioane de euro.
Un pui de șarpe de apă a fost găsit pe beton, pe malul Someșului, în cartierul Grigorescu, din Cluj Napoca.
Municipalitatea clujeana a prezentat proiectul pentru podul care va traversa râul Someșul Mic lângă gară, legând străzile Oașului și Răsăritului. Este primul pas pentru realizarea bulevardului auto Nord, un drum patru benzi, care
Recomandări: