Guvernul vrea să te mai ţină sub restricţii încă o lună, dar PSD le strică planul. Ciolacu îi întreabă pe guvernanţi de ce nu poţi merge la biserică şi restaurant, dar e permis să mergi la păcănele. Social-democraţii vor veni cu o lege a lor prin care să stabilească ceea ce Guvernul nu vrea să includă în HG.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că este nevoie ca starea de alertă să fie prelungită, pentru ca Guvernul să aibă la îndemână pârghiile necesare în a lua decizii în cazuri speciale, dar că preferă "o varia
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că situaţia de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, unde pacienţii aşteaptă la cozi mari pentru a fi trataţi, este "o problemă de management al unităţii".
Dacă starea de alertă va fi prelungită, vor rămâne în vigoare câteva obligații, între care aceea de a purta mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comu
Mai sunt doar câteva zile până la expirarea stării de alertă, iar autorităţile iau în calcul prelungirea. Raed Arafat spune că nu putem ca, după 15 iunie, să revenim direct la starea de normalitate care exista înaintea pandemiei.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat că starea de alertă ar putea fi prelungită şi dincolo de 15 iunie. Totuşi, ultima zi de stare de alertă pe teritoriul României va fi 16 iunie, nu 15 iunie
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat că starea de alertă ar putea fi prelungită după data de 15 iunie.
Guvernul a aprobat modificarea Anexei 3 a hotărârii privind starea de alertă, pentru a permite, începând cu data de 1 iunie, relaxarea în mai multe domenii de activitate, conform măsurilor adoptate prin Hotărârea nr. 26 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că dacă se menține trendul descendent al numărului de noi îmbolnăviri, se va lua în calcul implementarea unui al doilea val de relaxare.
Recomandări: