Până joi după-amiază, la Cluj au fost vaccinate împotriva COVID 12.451 de cadre medicale.
Peste 6 milioane de persoane ar putea fi vaccinate în etapa a II-a a campaniei de imunizare împotriva COVID-19, care a debutat vineri.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost vaccinat anti-COVID-19, vineri, public.
Astăzi a fost prima zi a campaniei de vaccinare începută la Vatican.
În etapa a doua a campaniei de imunizare anti-COVID se vor putea vaccina persoanele cu boli cronice, cele peste 65 de ani, precum şi angajații care deservesc activităţi în domenii esenţiale.
1.384 de persoane au fost vaccinate, în Cluj, în cursul zilei de luni, iar mai puțin de zece dintre acestea au avut reacții adverse în urma administrării serului.
Miercuri este foarte probabil să ajungă în țară și primele doze ale vaccinului american Moderna, al doilea autorizat pe teritoriul Uniunii Europene.
Până acum, la Cluj au fost imunizate împotriva COVID-19 aproape 7.400 de cadre medicale și s-au semnalat 64 de reacții adverse.
În această dimineață a ajuns pe din Cluj-Napoca un nou transport cu 21.450 de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2 pentru regiunea Nord-Vest.