Medicii de la un spital din Paris susţin că au găsit dovezi că un pacient care s-a îmbolnăvit în decembrie a fost infectat cu noul coronavirus, scrie CNN.
Noua Zeelandă a înregistrat 0 cazuri noi de coronavirus pentru prima dată de la începutul crizei. Statul insular mai are doar 4 pacienţi internaţi cu COVID-19. Autorităţile au declarat că virusul a fost eliminat, în sensul că nu mai există transmitere comunitară, şi au început să ridice restricţiile.
Creşte alarmant numărul românilor care îşi pierd locul de muncă din cauza epidemiei de coronavirus.
Andrea Ammon, director al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), a spus într-o videoconferinţă, că cinci ţări europene continuă să înregistreze o creştere a contaminărilor, printre care și România.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că starea de urgenţă nu va mai fi prelungită, iar din 15 mai vom avea stare de alertă pe teritoriul României. Ce presupune însă această modificare.
Starea de urgenţă expiră în România pe 15 mai, când sunt aşteptate măsuri de relaxare a restricţiilor, pentru ca viaţa să revină treptat la normal.
Farmec, cel mai mare producător de cosmetice din România a primit avizul pentru producerea de biocide. În curând compania va scoate la vânzare dezinfectanţi pe bază de alcool pentru mâini şi suprafeţe.
În ultimele 24 de ore au intrat în ţară aproximativ 8.400 de persoane, cu 5.300 mijloace de transport, iar pe sensul de ieşire au fost 11.000 persoane.
Fiecare român va avea o datorie cuprinsă între 3.800 şi 5.900 de lei la finalul acestui an. Suma datorată reprezintă deficitul bugetului de stat, care poate depăşi 100 de miliarde de lei anul acesta. Nu scăpăm de împrumut extern sau de tăieri de costuri ca să acoperim deficitul, avertizează experţii.