În Statele Unite, miercuri, au fost raportate 38.115 de infecţii cu noul coronavirus, stabilindu-se astfel recordul de noi cazuri într-o singură zi, scrie Washington Post, într-o preluare Mediafax.
Italia a raportat marţi doar 122 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mic număr anunţat de autorităţile italiene după primele zile ale epidemiei de COVID-19, care a izbucnit în aceast
Ucraina e în continuare cel mai afectat vecin al României, cu 38.074 de îmbolnăviri și 1.035 decese.
Preşedintele Donald Trump a decis să prelungească "pauza" de eliberare a "cărţilor verzi" (green card) până la sfârşitul anului şi să suspende acordarea mai multor categorii de vize pentru muncă.
În acest weekend, în oraşul siberian Verkhoyansk a fost înregistrată temperatura maximă de 38 de grade Celsius. Valul de căldură care a lovit teritoriul siberian a provocat incendii extinse în zona forestieră. Experţii ridică un semn de alarmă în privinţa anomaliilor termice.
Bulgaria a ordonat luni cetăţenilor ei să poarte din nou măşti de protecţie în toate spaţiile publice închise, după ce această ţară din Balcani a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează Reuters.
Ucraina e în continuare cel mai afectat vecin al României, cu 37.241 de îmbolnăviri și 1.012 decese.
Starurile internaţionale ale muzicii şi filmului îşi dau mâna pentru un spectacol de gală, ce va fi televizat şi difuzat prin streaming sâmbătă, la nivel global, în scopul strângerii de fonduri pentru a lupta împ
Mulţi tineri din diferite state de pe continentul american încep să fie infectaţi cu COVID-19. Autorităţie americane trag un semnal de alarmă şi cer să fie respectate condiţiile de protecţie. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 a scăzut spre 45-35 ani, în multe zone din SUA, anunţă Mediafax.