Ligile inferioare din România continuă să surprindă prin intermediul poveştilor spuse chiar de fotbaliştii care îşi rup uneori picioarele pe cele mai vitrege terenuri. Jucătorul lui "U" Cluj, George Floescu a povestit care a fost cea mai şocantă întâmplare din Liga 3.
Topul a fost realizat pe baza votului a 11.000 cititori care au votat în sondajul Evenimentului zilei şi care au decis cine sunt cei mai apreciaţi ziarişti români al anului 2017. Jurnalistul clujean Rareş Bogdan este pe podium.
Accidentul a avut loc marţi dimineaţa în comuna clujeană Gilău, pe drumul european Cluj - Oradea.
Prima reclamaţie împotriva lui Mihai Lucan a fost făcută în 2004 de către Emanuel Ungureanu, de profesie asistent social, un fost colaborator de-al acestuia printre ale cărui atribuţii se număra convingerea aparţinătorilor să doneze organele rudelor aflate în moarte cerebrală.
Medicul Mihai Lucan a declarat, luni, că informaţiile potrivit cărora ar fi vrut să îl abordeze pe şeful DIICOT au fost interpretate greşit şi că este exclus ca suma de cinci milioane de lei, cu care spun procuorii că ar fi fost prejudiciat Institutul de Urologie din Cluj-Napoca, să fi ajuns la el.
Unul dintre autoturisme a fost proiectat în gardul unei case, în timp ce alte două au fost serios avariate.
Medicul Mihai Lucan a declarat luni, referindu-se la jurnalul găsit de procurori asupra sa, că mai are o agendă şi că nu este nimic secret, negând totodată informaţiile conform cărora ar fi intenţionat să îl abordeze pe şeful DIICOT.
Parlamentarii au fost colindaţi, vineri, de un grup de copii de la Clubul de folclor din Cluj Napoca, mulţi dintre senatori şi deputaţi filmând cu telefoanele şi tabletele momentul artistic.
ZIUA de CLUJ vă prezintă mai jos câteva dintre cele mai importante momente politice ale anului 2017 la nivelul Clujului.