Consiliul Judeţean Cluj accesează fonduri europene pentru decontarea lucrărilor de renovare efectuate la Muzeul Etnografic şi continuarea modernizării instituţiei de cultură. imobilul va beneficia de un sistem de iluminat arhitectural, iar obiectivele de patrimoniu vor fi digitizate.
O aplicație academică pentru telefoanele mobile elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din Universitatea Babeș-Boylai a fost inclusă în Top-50 al aplicațiilor dedicate stilului de viață.
MOX, Craft Beer Festival şi Someş Delivery sunt principalele evenimente ale sfârşitului de săptămână la Cluj-Napoca.
A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de alimentare cu apă în satul Boju din comuna Cojocna. Amplasamentul a fost deja predat constructorului iar acesta a început lucrările prin operațiunile de pregătire a șantierului.
Peste 2.000 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere, miercuri, 11 iulie 2018, în prima zi de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la facultățile care au început deja procedura de înscriere.
Se anunţă un meci greu pentru campioana României, CFR Cluj.
NTT DATA Romania este "Partener de Onoare" al Olimpiadei Internaționale de Matematică (IMO) de la Cluj.
Nu mai puţin de cinci maşini au fost implicate într-un accident produs miercuri, în jurul orei 17:00, pe Calea Turzii din Cluj.
Primăria clujeană vine cu noi propuneri de străzi de pe care mașinile vor fi alungate.