Primarii din Alianţa Vestului au o întâlnire, la Timişoara, cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, în vederea pregătirii unor proiecte pe fonduri europene.
Clujenii sunt invitaţi la o dezbatere publică despre politica de coeziune a Uniunii Europene.
Comisia Europeană recționează după noile modificări aduse Legilor Justiției şi anunţă că va cere explicaţii Guvernului României.
Potrivit unei analize a Comisiei Europene, publicată joi, economia României va crește, în 2019, cu 3,8%, dar Guvernul şi-a construit bugetul pe o creştere estimată la 5,5%.
Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit.
Consiliul Județean (CJ) Cluj nu va abandona demersurile pentru preluarea proiectului spitalului regional de la Ministerul Sănătății și construirea acestuia prin accesarea, pe cont propriu, a fondurilor europene .
Jyrki Katainen, vicepreşedintele Comisiei Europene, a comentat printr-o postare pe Twitter ordonanţa de urgenţă privind contestaţia în anulare, menţionând că ştirea este incredibilă şi că românii merită un stat de drept.
Comisia Europeană a transmis că procedura de selecţie a procurorului-şef european este în curs, subliniind că Executivul UE nu e implicat în această activitate efectuată de o comisie independentă.
Comisia Europeană (CE) oferă județului Cluj o soluție pentru a merge mai departe în realizarea spitalului regional de urgență, însă decizia nu poate fi luată fără acordul Guvernului.