Rezultate înregistrate în partidele disputate, ieri, în preliminariile europene pentru Cupa Mondială din 2014:
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, ieri, că reprezentativa României şi-a îndeplinit obiectivul pentru cele două partide, cu Andorra şi Estonia, obţinând şase puncte, iar pentru "dubla" cu Turcia şi Olanda din octombrie îşi doreşte maximum de puncte.
Echipa naţională a României a învins, astăzi, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa Andorrei, în cel de-al doilea meci susţinut în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Aceasta este prima victorie a României pe Arena Naţională, după remizele cu Franţa, Belarus şi Uruguay.
Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost anulat, au declarat, astăzi, pentru Mediafax, surse oficiale.
Primul-ministru al României, Victor Ponta a susţinut în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, că statul de drept nu a fost pus în pericol în ultimele luni.
Reprezentativa under 17 a României a fost învinsă, ieri, într-un meci aical disputat la centrul de fotbal al FRF de la Buftea, de selecţionata similară a Finlandei, scor 1-3, informează frf.ro.
Dupa o prima repriza foarte slaba, Romania s-a trezit dupa pauza iar Marica a dat un gol si o pasa de gol! Romania castiga primul meci in preliminariile CM 2014 si poate face 6 puncte marti cu Andorra.
Naţionala de volei masculin a României a fost învinsă, ieri, în deplasare, de reprezentativa Greciei, scor 2-3, în prima partidă din grupa D a preliminariilor CE din 2013.