Ministrul de Externe al Ungariei, Szijjarto Peter, a cerut României să modifice măsurile de la graniță, astfel încât să nu fie înregistrate cozi kilometrice la intrarea în țară.
De la ora 2.00 noapteași până la răsăritul soarelui, au intrat în România aproximativ 2000 de români, în special din Italia și Franța. Autoritățile maghiare au extins tacit ora limită și oamenii continuă să treacă granița spre casă și la 7 dimineața.
Un ”coridor umanitar” pentru românii care vor să treacă din Austria în Ungaria pentru a reveni în ţară va fi deschis marţi, de la ora locală 21.00, până miercuri la 06.00 (22.00-07.00 orele României), a dec
Mai multe ţări din UE au adoptat în aceste zile interdicţii de călătorie transfrontaliere, ca urmare a pandemiei cu Covid-19 şi au afectat în acest fel şi cetăţeni români care au ales să folosească aeroporturi din aceste ţăr
Ungaria va deschide o rută de tranzit pentru cetăţenii români şi bulgari blocaţi la graniţa austro-ungară, o singură dată în cursul nopţii de marţi, la solicitarea miniştrilor de externe român şi bulgar.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat, luni, într-un discurs ţinut în faţa Parlamentului de la Budapesta, că a luat decizia închiderii graniţelor pentru toţi cetăţenii străini.
Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, chestorul Marin Bondar, a declarat că traficul persoanelor prin punctele de frontieră este foarte mult redus.
Ungaria, ţară în care au fost confirmate 15 cazuri de coronavirus, a decretat stare de urgenţă. Una dintre principalele măsuri anunţate a fost interzicerea sosirilor din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare carne de pasăre provenită din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare,