Comitetul de coordonare a vaccinării a anunţat, luni, că rata de vaccinare în România a ajuns la 40.7%, fiind de 43.45% în municipii şi mai puţin de 30% în zona rurală.
Vaccinarea a devenit obligatorie în Austria, începând de sâmbătă, 5 februarie. Amenzile pentru cei nevaccinaţi sunt cuprinse între 600 şi 3.600 de euro.
Angajaţii din domeniul sănătăţii publice din Grecia care nu se vaccinează până la finalul lunii martie vor fi concediaţi, a declarat, luni, ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris.
11.291 de persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus în ultima zi, la nivel național.
19.133 de persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus în ultima zi, la nivel național.
Puțin peste 1.6000 de persoane au fost vaccinate împotriva noului coronavirus, în județul Cluj, în ultimele 24 de ore.
Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, joi, intensificarea activităţilor de informare şi vaccinare în comunităţile rurale cu ajutorul caravanelor.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, spune că deocamdată este prematur să se ia în calcul ipoteza unei vaccinări cu doza a patra în România.
Liderul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, transmite că a avut COVID-19, dar nu a făcut o formă gravă.