Fermierii mai pot depune doar marţi, 15 septembrie, cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Ministrul Adrian Oros, care face, miercuri, o vizită în judeţul Buzău, a acordat primul ajutor la un accident în care au fost implicate două maşini şi care s-a produs în apropierea locului unde avea o întâlnire cu fermi
Adrian Oros, ministrul agriculturii, și Dorel Secară, consilier ministerial, au participat la o întâlnire de lucru cu fermieri și agricultori.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunțat, luni, de la Cluj, că toți fermierii afectați de secetă, dar și cei din domeniul zootehnic, vor fi despăgubiți cât mai repede posibil.
Bogdan Pivariu, viceprimarul comunei Florești, și-a depus, sâmbătă, candidatura din partea Partidului Național Liberal la funcția de primar al celei mai mari comune din țară.
Ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros îi încurajează pe români să cumpere produse româneşti pentru că, astfel, toţi banii rămân în ţară.
Premierul Ludovic Orban a spus, joi, că Parlamentul face „nefăcute” și adoptă legi care obligă Guvernul la cheltuieli pentru care nu există resurse.
Adrian Oros a fost "demis" din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma aprobării de către Senatul României a moţiunii simple depuse împotriva acestuia.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului.