Aproape 4.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1,2 milioane de lei, au fost date în urma controalelor făcute de angajaţii MAI la localuri, centre comerciale, pieţe, pârtii de schi, vizând respectarea regulilo
Finalul de martie 2021 aduce aprobarea şi implementarea regulamentelor de navigaţie pe lacurile Tarniţa şi Fântânele, primul fiind sursa de apă potabilă a clujenilor.
Fostul deputat Adrian Dohotaru, organizatorul „Marșului Haosului Imobiliar”, la care au participat sâmbătă, aproximativ 400 de clujeni, riscă să fie amendat cu până la 15.000 de lei.
Câteva sute de clujeni au protestat, sâmbătă, împotriva construcțiilor în zona Pădurii Hoia-Baciu.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au verificat respectarea normelor impuse pe perioada stării de alertă.
Preotul a atras atenţia jandarmilor pentru că nu purta masca de protecţie.
Clubul din Gruia ar putea fi sancționat din cauza faptului că nu a plătit sumele datorate unui fotbalist care a îmbrăcat doar de două ori tricoul vișiniu.
Polițiștii clujeni au dat amenzi la două terase. Se desfășura activitate în interior.
Jandarmii au fost cei care au oprit-o ca să o legitimeze, când au văzut că nu avea fața acoperită corespunzător.